Am trăit cu un bărbat nervos și agresiv în casă. A devenit curând normalul. Nu ma simt comod sa mă numesc o victima a abuzului domestic, încă îmi e ciudat să accept acest lucru pentru că simțeam ca e vina mea pentru tot. Relația a început rapid, a fost scurtă și intensă, tumultoasă. El e alcoolic și se droga ocazional, însă nu era sub controlul acestor vicii când fiecare compliment de la început s-a transformat ușor ușor în critica ( inteligenta-proasta, frumoasa-urata). Nu era sub influența alcoolului sau a drogurilor când am simțit prima dată frica față de el sau când a zis “Tu nu știi de frică?” “Vrei să îți iei bătaie?”.
Într-o relație abuzivă, lucrurile încep ușor: un ton agresiv, o strângere de braț ca să se facă “ascultat” într-o dispută, iar apoi orice comportament sau vorbă anormală sunt din vina ta.
SPOILER: NU E VINA TA.
Abuzatorii sunt adulți responsabili care au trăit prea mult într-o societate serviabilă care le-a permis să nu își asume responsabilități. Nu au primit consecințe pentru comportamente sau vorbe de genul niciodată. Ba chiar, în cultura noastră românească primesc lauda, înțelegere.
Încercând să semnalez aceste probleme am fost întâmpinată de “ Vezi ca ai mei pt ce mi-ai zis tu ar fi zis ca trebuia sa fii plesnita măcar” “Ai avut noroc” “Nu te-am smucit”. Când un om va spune ce intenții are – ascultați-l. Nu fugiți de instinctul pe care îl aveți, de sentimentul răuvoitor. Dacă o relație începe așa, poate doar să progreseze către violență. Totul începe cu tonalitatea, cu o mică strângere, un comentariu. Nu trebuie să trăiești în frică și nu e normal. Nu e vina ta. Nu poți controla tu deciziile, emoțiile unui alt om și nici nu e de datoria ta. Nu sta din rusine.
O prietenă mi-a spus un lucru extrem de important: “Dacă mai stăteai, se ajungea la violență fizică și din păcate doar te-ai fi adâncit în relație din rușine de a pleca”. Ei nu sunt salvatorii noștri. Ei ne distrug, noi ne reparam.