Mă numesc Camelia și am 50 de ani. Jumătate dintre aceștia i-am trăit lângă un om ce nu a ştiut sa fie nici un soț și nici un tată bun. La început am iertat din dragoste și mai apoi la insistențele părinților noștri.
Acum pot vorbi despre trecut fără să simt frică, dar a fost o vreme în care nu aveam voie să spun nimănui ce se întâmplă cu mine.
Lipsa preocupării lui față de copii era la ordinea zilei, motivând cu stările de oboseală. Avea pretenții materiale față de părinții mei, însă, dacă nu obținea nimic, îi jignea.
Am trăit toate formele de violență! Mă amenința folosindu-se de copii, ne-a izolat față de rude și prieteni și trecea brusc de la o stare la alta. Când am aflat că mă înşeală a fost un şoc în urma căruia mi-am pierdut vocea câteva săptămâni! Eu eram de vină pentru toate jignirile și umilințele pe care mi le adresa, dar și pentru lipsa banilor. Mă brusca și mă obliga să am relații intime spunând: ,,într-o căsnicie nu există viol”,, chiar dacă femeia moare, bărbatul nu pățește nimic”.
Când i-am spus că vreau să plec, mi-a spus că are cunoștințe la toate instituțiile statului și că nu voi avea nicio şansă. Acum sunt o femeie puternica și mă lupt să-mi recuperez viața! Am divorțat, am făcut partajul și merg la cursuri unde învăț sa devin terapeut.
Vreau să dau curaj și altor femei să vorbească despre abuz fără nicio frica.