Testimoniale

Povestea mea încă nu are un final de succes. Sunt pe drum, dar o să reușesc. Știu asta. Încă sunt căsătorită cu soțul care la un moment dat a fost cât se poate de violent. Verbal era la ordinea zilei, dar apoi au început și bătăile. Pas cu pas. Știa să dea încât să nu lase urme. La un moment dat, am decis că e cazul să divorțez, dar părea atât de ireal. La ce bun m-am măritat dacă nu pot să țin familia?! Mă rețin copiii, ideea de familie, ideea de statut social, nu știu. Prejudecăți. Cert e că în cazul meu, așa s-au așezat lucrurile, încât, din motive financiare, soțul a fost nevoit să plece la muncă în străinătate. Nu e deloc dornic să revină, dar pentru mine funcționează așa. ”Am scăpat de el” mi-am zis.
E foarte adevărat, am scăpat de abuzul fizic din partea lui, dar am devenit ținta altor prădători: femeie ”singură”, atrăgătoare, cu școală, vorba aia, nesigură pe ea, mai ales nesigură pe ea… și vulnerabilă. Ținta perfectă pentru prădătorii sexuali. Este foarte adevărat că ideea de adulter m-a oripilat întotdeauna, dar într-un moment de slăbiciune, am făcut acest pas. Condamnabil, știu, dar atunci eram îndrăgostită, mă simțeam iubită și mai ales, apreciată pentru mine, nu doar ca mamă și carieristă, dar pentru mine, femeia. Colegul de serviciu. Amabil, zâmbitor, șarmant, ce mai, mă și vedeam în altă ipostază. IUBITĂ. Asta am căutat. Să mă simt iubită. În timp, am înțeles că am de-a face cu un personaj extrem de toxic, care nu urmărea decât satisfacția lui proprie. Am înțeles că am de-a face cu un narcisist patologic, un hărțuitor sexual. Am fost târâtă într-un tăvălug de abuzuri psihologice și sexuale încât nu am găsit cale de scăpare, am decăzut moral și fizic, alcoolul și desfrâul au fost singura mea ”consolare.” Când la astea s-a adăugat anorexia, am știut că e cazul să cer ajutor unui terapeut.
Am înțeles că dacă spun NU, e normal să fie NU, indiferent de ce a fost în trecut. De trei ani sunt pe drumul de revenire, acest personaj cu care mă văd zilnic încă încearcă să mă chinuie, încă mă ”înghesuie pe la colțuri” deși eu spun în continuare nu. Mi-e teamă să spun ceva, cuiva, pentru că la un moment dat chiar am fost îndrăgostită de el. Dar sunt pe drumul spre ieșire. Un drum lung, cu suișuri și coborâșuri, de-a lungul căruia am învățat multe despre mine, despre relația cu soțul meu care e încă în vigoare, despre oamenii din jur. Și sunt convinsă că și eu reușesc.