Testimoniale

Povestea Biancăi

Cunosc o fată care deși trecuse printr-o copilărie dificilă, nu își pierduse speranța și optimismul, așa că avea multe planuri de viitor și lupta pentru ele. Într-o zi, aceasta fata, devenită femeie, a cunoscut un bărbat chipeș. Se regăsea oarecum în fragilitatea lui însă aprecia curajul său, cuvintele și planurile lui de viitor.

Foarte repede cei doi îndrăgostiți s-au mutat împreună, chiar dacă pe ea o deranjau anumite lucruri la el. Atunci s-a gândit că doar nu era să renunțe la atâtea calități pentru niște mici defecte, nu-i așa?

În timp, ea a observat că acționa pentru a avansa în viată în timp ce el stătea pe loc și să amăgea că viața este grea. Asta o supăra, însă și-a propus să îi demonstreze că este acolo lângă el, chiar și la rău, atunci când el este negativist. A crezut că dacă îi arată că poate reuși ea pentru amândoi, că este prezentă pentru el, îl va motiva și va face si el la fel.

Când au început certurile, îi era din ce în ce mai greu, însă nu voia să renunțe. Apoi au apărut certurile isterice, unde el îi reproșa foarte multe lucruri pe care ea nu le înțelegea. Timp de doi ani eroina noastră s-a confruntat cu violența psihologică, izolare, violență financiară. Totul părea foarte confuz așa că nu își dădea seama că în relația ei există o problemă.

Într-o zi ea a ajuns să considere că făcuse cam tot ce putea pentru a-i demonstra că este lângă el. Voia să plece din această relație dar nu știa cum, iar iubirea se transformase deja în frică.

Tot atunci a apărut și violența fizică, mascată sub îmbrânceli, amenințări. Arunca cu lucruri prin casă și întotdeauna îi zicea că ea a interpretat greșit. Ce nu știa el de fapt este că își spunea mereu „nu, nu interpretez greșit, știu ce am văzut, nu sunt nebuna, știu ca este așa, știu că dacă ai făcut-o odată se va mai întâmpla și alte dăți.”

Ei locuiau într-un apartament în chirie, un cost suportat de către ea. Însă ea își dorea ca el să plece din acest apartament și să încheie relația. După o ceartă violentă care a durat până la cinci dimineața, ea și-a dat seama că el nu va pleca niciodată și că nu poate controla acțiunile lui, doar ale ei. Atunci a luat decizia să îl părăsească. A spus familiei că s-au despărțit, însă nu și motivul pentru care nu mai sunt împreună. Nici până astăzi nu știe nimeni ce s-a întâmplat. 

Fata aceea am fost eu. Cu timpul, am învățat să mă cunosc și să devin mândră de mine și de decizia de a părăsi această relație. Acum am învățat să-mi ascult vocea interioară și știu că sunt eroina vieții mele.

Povestea Teodorei

Știam de când am intrat în relație cu el că nu e ok și că e toxic, pe parcursul relației doar am început sa conștientizez tot mai mult asta. Citeam despre tipuri de relații toxice, ne-am identificat pe amândoi iar eu începusem să citesc tot mai multe în ideea de a schimba ceva, de a ajuta relația dar si pe noi. Tot ceea ce citeam se încheia cu "termină relația". 

Pe parcursul relației a ajuns sa mă controleze tot mai mult până stima mea de sine era la pământ si mi se părea ca o luasem razna. Mi-am dat prietenii la o parte, am renunțat la job si m-am mutat împreuna cu el. Ne certam aproape zilnic ore in sir, fără sa avem vreo concluzie, pana eram epuizata. Ajunsesem sa îmi fie rușine sa mai povestesc despre asta prietenilor mei. Nu a fost violent fizic cu mine, dar era cu familia lui si cu animalele pe care le aveam. 

Mă mintea, mă vorbea de rău tuturor și își bătea joc de mine. Am ajuns să lucrez unde lucra și el și asta a fost momentul când am început sa îl vad tot mai mult. Era un manipulator pe care nu aveai cum sa îl faci, el făcea asta de când era mic. 

M-am despărțit de el spunându-mi că dacă mai rămân, nu mai am niciun drept sa mă plâng tuturor, ci trebuie sa fac ceva sa ies din toxicitatea asta. 3 ani după, m-a hărțuit constant. Îmi era frica sa îl vad pe strada, visam că el mereu ca mă prinde și mă urmărește. Mi-a stricat relațiile la lucru, a încercat si cu prietenii si familia, dar nu a reușit. 

Într-un final mi-am dat demisia și după ce am încercat tot ceea ce citisem ca sa mă lase în pace, a funcționat amenințarea cu "am sa dau mai departe unui specialist tot ce îmi scrii de acum încolo". In tot acest drum am fost singură și nu știam cui sa cer ajutor.

A urmat o serie de evaluări ale tuturor relațiilor mele cu ceilalți, am vrut sa aflu de ce ajung mereu in aceste pattern-uri si ce pot sa fac sa schimb asta, am fost nevoita sa mă uit la mine si sa realizez ca e un pattern după care am fost crescuta. Am stat câțiva ani singura cu mine încercând sa rezolv aceste aspecte și apoi când am reușit, am intrat într-o noua relație cu un tip care pentru prima oara nu intra in pattern. 

De câțiva ani citesc despre relații toxice, psihopați, narcisici, sociopați, victime, agresori etc - am ajuns sa recunosc semnele mici ale lor si sa nu intru in jocurile acestora. A fost un drum lung si greu, în continuare nu îi pot vedea pe toți dar am învățat să accept asta și să nu mă învinovățesc dacă reușesc să mă păcălească o perioadă.

Povestea Lorenei

După multe încercări eșuate de a scapa din această relație toxica, mi-am luat inima în dinți și am plecat la părinții mei. Ei sunt sprijinul meu în acestă viață, ei și cei doi copii. M.am hotărât să plec pentru că nu mai suportam abuzul fizic și psihic la care eram supusă. Mi-am dat seama că atât eu, cât și copii, avem nevoie de liniște. După încercările lui eșuate de a ne împăca, ultima noastră întâlnire fiind și cea care m-a pus în postura de a cere ordin de restricție împotriva lui, fiindu-mi frică pentru viața mea și a părinților mei, am depus actele de divort. Acum sunt în așteptarea primei înfățișări. Îmi doresc ca viața mea sa fie liniștita și frumoasa. Cred că doar o viața avem și suntem direct responsabili de cum alegem să o trăim. O zi buna!

Povestea Andreei

Stăteam la părintii lui și am observat că acolo era un mediu toxic. Deși mi-a mai vorbit urât în trecut sau a ridicat mâna la mine, eu speram în sinea mea că se va schimba .

Am rămas însărcinata și m-a lovit când eu aveam 7 luni de când purtam viitorul nostru copil. Chiar și atunci mi-am zis că o să se schimbe... că o să o facă pentru copil...

Timpul a trecut și am rămas iar însărcinata și a ajuns să mă lovească fără să se gândească că putea pune copilul în pericol, sarcina fiind deja foarte avansată. Se supara din orice. Îmi reproșa că eu sunt cea vinovată de toate certurile și când îmi spuneam punctul de vedere dădea în mine.

De foarte mult timp voiam să divorțez, să plec, dar nu aveam unde. El spunea că dacă vreau să fac asta, să plec singură și copiii să-i las la el. Nu puteam să concep așa ceva. Am început să mă uit pe internet la recenziile avocaților și deja știam la cine o să apelez când o sa fie momentul.

Mi-a luat 3 ani de zile să apelez la ajutorul unui avocat. Ce m-a făcut să fac pasul acesta? Faptul că el spunea că eu stau la muncă peste program din cauză că am pe cineva dar și faptul că de fiecare dată când ne certam sau când mă lovea copiii erau prezenți iar lui nu îi păsa de acest lucru. Deja era prea mult și mi-am găsit curajul de a le spune colegilor mei de la muncă ce se întâmpla. Sfaturile lor m-au ajutat mult. Până la urmă am apelat la ajutorul rudelor pentru că aveam nevoie de bani pentru chirie și avocat. Am cautat chirie pe ascuns și am găsit. Cu ajutorul unui vecin m-am mutat când fostul meu soț era la muncă.

Am făcut acest pas fără să știe nimeni. De atunci sunt mult mai liniștita chiar dacă el este influențat in continuare de către mama lui și sora lui care mă consideră pe mine vinovată. Eu am zis STOP abuzului pentru mine și pentru copii. Nu îmi doream să mai trăim într-un mediu toxic cu bătăi, înjurături și beții.

Povestea Mihaelei

Numele meu este Mihaela și am îndurat 7 ani de violențe sub toate aspectele. Am sesizat semnele abuzului în timp: de la depărtarea și izolarea de restul familiei sau de colegi, la control sau agresiuni verbale. Credeam că se va limpezi situația în timp, odată cu creșterea copiilor. Însă nu a fost așa. De la vorbe urate, jigniri, injurii și până la violența fizică, sexuală, financiară, psihică nu a fost decat un pas.

Cum am reușit eu ? Într-o zi am decis că nu mai pot să trăiesc așa, chiar dacă asta înseamnă să las totul în urmă. Am luat copiii de mână și, doar cu hainele de pe noi, am plecat cât de departe s-a putut! Chiar dacă frica era imensă, chiar dacă nu știam unde vom ajunge , instinctul de mamă și de supraviețuire au fost mai puternice. Am primit adăpost într-un centru unde am primit suport timp de 4 luni. Acum suntem bine: și eu și copii. Am reușit să punem capăt iadului. Frică îmi e uneori și acum, dar știu că dacă am trecut pe langă moarte, pot trece și peste sentimentul de teroare.

Mesajul meu pentru voi este să fiți puternice. Există o cale de scăpare! Trebuie să vă ajutați și să vă informați! E bine ca societatea să ia atitudine, să nu mai eticheteze și să nu mai elimine vitcimele violenței. În loc să ne întrebăm: de ce a ajuns ea să fie într-o astfel de relație? să ne spunem: ce pot face eu ca să o ajut să ducă o viață liniștită mai departe? Este important să încurajăm persoanele care trec printr-un abuz să se elibereze de acesta și nu să le demoralizăm și mai mult. Este important să contribuim la schimbare!

Povestea Adinei

Efectul broaștei fierte. Atunci când pui o broască în apă fierbinte aceasta, în mod normal sare. se ferește de pericol. Atunci când o pui în apă rece și o încălzești până la fierbere, broasca se adaptează la temperatură, nu mai simte pericolul și moare în timpul procesului de fierbere.

Așa m-am trezit eu, treptat, într-o situație în care m-am adaptat. Totul a fost bine până la nașterea copilului, apoi lucrurile au căpătat altă formă. Primul semn de alarmă a fost când mi-a spus că el muncește și nu are timp de copil. Nu țin minte când m-a înjurat prima dată, apoi când au început accesele de furie, injuriile, jigniri, trântitul ușilor și înjurăturile crunte. Apoi a continuat cu minimalizarea rolului meu în casă: că nu fac, că doar el se implică, că nu am nimic, că nu îi acord atenție, că stau prea mult cu copilul. Douazeci de ani aproape am stat în relație. M-am trezit mult înainte de a-l părăsi, dar nu aveam unde pleca. Mi-am dat seama că eu merit mai mult, copilul meu merită mai mult de atât.

Într-un final am plecat. Am spus gata, este suficient, mai mult nu pot. Am simțit că îmi luase tot. Umilințele, jignirile, nu le meritam. Devenisem servitoare, bucătăreasă, femeie de noapte. Dar eu nu sunt doar atât, sunt mult mai mult. Dacă am reușit încă nu pot să spun… mă lupt să îmi găsesc locuință pentru că l-am lăsat cu tot. Mi-am luat doar lucrurile personale.

Însă am câștigat ceva mult mai valoros. Am reușit să mă eliberez de o persoană care profită de faptul că sunt slabă și să îi dovedesc că nu sunt. Eu știu că sunt puternică și vreau să reușesc.