Testimoniale

Povestea Dianei

Povestea mea începe într-o zi frumoasă și caldă de vară.  Aveam 19 ani și o poftă nestăvilită de viață, doream să îmi petrec timpul cât mai mult cu prietenii, să călătoresc peste tot, să văd și să cunosc orice. În aceea vară l-am cunoscut pe el. Prima noastră întâlnire a fost una pur întâmplătoare, prin prisma meseriei sale, fiind oprită la un control de rutină. Era un bărbat care arăta prezentabil, glumeț, dar trebuie să recunosc că nu m-am simțit atrasă de el pe loc. 

După o lună mi-a trimis o cerere de prietenie pe Facebook. Îmi reținuse se pare numele. Am început să purtăm câteva conversații, să schimbăm câteva aprecieri, îmi plăcea să vorbesc cu el și, la momentul respectiv, pot spune că îl consideram ca fiind o persoană de încredere, poate și datorită profesiei sale. Cu fiecare mesaj trimis și primit între noi se crea o legătură iar eu am început să mă atașez de el. Prima noastră întâlnire romantică a avut loc abia după un an de când am început să vorbim pe Facebook. Pot spune că a avut răbdare cu mine, să mă cucerească, iar asta îmi dădea impresia că își dorește să fim împreună. Și așa s-a și întâmplat. 

Primele 3 luni de relație au fost de vis: era așa de atent cu mine, știa cât de mult îmi place să călătoresc, să văd lumea, mergeam peste tot, mereu îmi lua cadouri, era iubitor și eu eram foarte îndrăgostită de el. Primele întâmplări care au făcut ca acest glob de cristal să înceapă să se fisureze, au fost episoadele lui de gelozie. 

Sunt genul de femeie care nu caută, nu își dorește atenția altor bărbați, mai ales arunci când se află într-o relație. Dar trebuie să recunosc că pun preț pe felul în care arăt și pot spune că sunt o persoană îngrijită. 

Avea obiceiul de a-mi cere mereu telefonul ca să verifice ultimele mesaje primite. Se enerva foarte tare, arunca cât de tare putea telefonul oriunde apuca, ori de câte ori primeam un mesaj de la un alt bărbat pe care el nu îl cunoștea. La începutul acestor certuri am crezut că îl înțeleg pentru că eram convinsă mă iubește foarte mult. Apoi mi-a cerut parolele de la toate conturile de socializare. Eram cu totul sub controlul lui. A început să fie violent fizic cu mine datorită acestei gelozii excesive pe care o avea. Și de aici începând nu am mai reușit să îl înțeleg, am început să îmi pun semne de întrebare. Întrebări pe care i le-am pus și lui dar care doar îl enervau și mai tare. Au urmat reproșurile zilnice, jignirile, mă simțeam umilită de el dar în același timp parcă nu aveam puterea să îi spun că nu are dreptate, că eu nu sunt , nu am fost și nu voi fi așa cum spune el!

Am început să îi cunosc o latură pe care nu o afișase la început: caracterul său violent și răutatea de care dădea dovadă. Am aflat și de comportamentul pe care îl avea cu familia sa. Se certa des cu ei și aveau o relație foarte conflictuală. Încet, prietenii mei au început să nu îl mai simpatizeze, dar toate astea, la momentul respectiv nu m-au făcut să spun stop.

Trăiam cu impresia că la cât de mult m-a adorat la început, cât de frumoasă și deșteaptă mă vedea, pe parcursul relației noastre poate am greșit eu cu ceva și mă simțeam vinovată că l-am determinat să aibă acum părerea asta despre mine. Cât de mult aprecia cum mă îmbrac și cât de des îmi spunea cât de frumoasă sunt, acum aproape că mă obliga să nu mă mai machiez deloc. Mi-a șters odată tot machiajul de pe față cu mâna lui rece și mi-a cerut ca din acea zi să nu mai pun nici un fel de machiaj pe tenul meu. Nu am putut să mă supun lui atunci și am hotărât că îmi cere un lucru pe care nu pot să îl accept. Pur și simplu mi s-a părut atunci că mi se cere să renunț la ceva care îmi face plăcere și la care nu doresc să renunț!

Cred că am început să îmi dau seama că relația mea cu el este una toxică și nu mai poate continua, atunci când m-a agresat fizic într-un loc public, într-un magazin, unde martori au fost mai multe persoane. Când se întâmpla asta acasă eram doar noi doi, dar acum au fost de față și alte persoane și asta m-a făcut să realizez că trebuie să se termine pentru că mă va conduce doar la rău și apoi la și mai rău. Despărțirea, după cum era de așteptat nu a fost cea mai amiabilă posibil, cu multe insistențe din partea lui, promisiuni. M-a căutat mult timp după asta, iar eu sincer mă temeam că nu voi mai reuși să scap de el. A recurs și la amenințări, care într-un final nu s-au concretizat. 

Și după o perioadă a început să nu îmi mai fie frică, am început să mă bucur din nou de viață, de prieteni, de familia mea, de lucrurile care mi-au făcut mereu plăcere să le fac, să călătoresc, să ies la alergat, să îmi continui studiile, și, într-un final să am încredere că totul va fi bine!