Povestea Oanei
Bună! Sunt Oana am 43 ani și în acest moment sunt divorțată. Am doi copii, un băiat de 8 ani și o fetiță, de 5 ani. Acum sunt divorțată dar nu a fost simplu să ajung aici, să mă separ de abuzatorul meu, nimeni altul decât soțul meu.
Nu îmi vine ușor să povestesc prin ce am trecut în cei 7 ani de căsătorie, așa cum nu mi-a fost ușor să accept că soțul meu devenise alt om, față de când ne cunoscusem. Mi-am făcut curaj să îmi spun povestea pentru ca alte femei să știe că nu merită să fie umilite, bătute, controlate sau abandonate.
Wow, ce om minunat am întâlnit!
Așa mi-am spus la începutul celor 7 ani de căsătorie. Acei 7 ani… Cum am ajuns de la a fi cucerită de el până la a spune că mariajul a fost regretul vieții mele?
Când l-am cunoscut pe fostul meu soț nu mă vedeam întemeind o familie cu el. Nu găseam că e genul meu și nici nu mă atrăgea, dar faptul că el știa clar ce voia și fermitatea deciziei lui de a fi cu mine m-a făcut să mă îndrăgostesc de el. Acum, privind înapoi, îmi dau seama că mi-a scanat toate punctele slabe. Credeam că am întâlnit un bărbat minunat când mi-a spus:
„Eu nu vreau să ies cu tine la o cafea! Eu vreau să îmi întemeiez o familie cu tine!”
Brusc, l-am văzut din alt unghi. Credeam că sunt îndrăgostită de el, căci mă cucerise hotărârea lui. Acum, mă întreb: oare chiar l-am iubit?
Relația a început frumos, romantic, ideal...
Un an mai târziu deveneam părinți și ne uneam destinele în fața lui Dumnezeu. Nu a durat mult și… ceva a început să scârțâie. Apăreau mici discuții legate de bani. Începuse să îmi controleze salariul, deși el ba lucra, ba nu avea serviciu. Venitul meu, deși modest, era stabil, dar îi lăsam acest drept asupra mea. Treptat și-a luat tot mai multe drepturi asupra mea. Din când în când mai bea și existau momente când, din gelozie, provoca scandaluri.
Totuși, erau momente când eram bine. În timpul sarcinii cu băiatul a fost foarte atent și grijuliu cu mine. Doi ani mai târziu s-a născut fetița noastră. Părea că apariția celui de al doilea copil nu l-a interesat. Ajunsesem să fac totul singură, în timp ce el era mai mult plecat de acasă. Petrecea timpul cu prietenii și bea din ce în ce mai mult. De aici lucrurile s-au agravat. A început să provoace scandaluri. De la scandaluri a trecut la bătăi. Mă lovea chiar și când aveam copilul mic în brațe.
Trebuie să divorțez. Dar...
Dar nu am divorțat din prima. În 2017 am cerut și obținut ordin de protecție. Avocatul mi-a spus că nu este suficient și că trebuie să divorțez. Dar… am mai dat o șansă căsniciei. A doua șansa pe care am regretat-o.
Cât a durat normalitatea? 6 luni. După, a început iadul. Se îmbăta des, provoca certuri și mă bătea des. Nu am mai răbdat și în octombrie 2018 am avut șansa vieții mele să ajung într-un adăpost pentru victimele violenței în familie. Atunci am depus și dosarul de divorț.
Din iunie 2019 sunt liberă. Știu că sunt multe femei care cred că merită să fie tratate abuziv de către partenerii lor. Știu cât este de greu, atunci, în acel moment, și cum ne agățăm de orice fărâmă de speranță. Dar acum, aș vrea să dau câteva sfaturi femeilor ce se află încă într-o relație abuzivă:
Plecați de la prima jignire!
Deja prima palmă e prea mult!
A doua sansa se plătește scump!
TEXT