-

-

-
MAI MULT

Povestea Lorenei

După multe încercări eșuate de a scapa din această relație toxica, mi-am luat inima în dinți și am plecat la părinții mei. Ei sunt sprijinul meu în acestă viață, ei și cei doi copii. M.am hotărât să plec pentru că nu mai suportam abuzul fizic și psihic la care eram supusă. Mi-am dat seama că atât eu, cât și copii, avem nevoie de liniște. După încercările lui eșuate de a ne împăca, ultima noastră întâlnire fiind și cea care m-a pus în postura de a cere ordin de restricție împotriva lui, fiindu-mi frică pentru viața mea și a părinților mei, am depus actele de divort. Acum sunt în așteptarea primei înfățișări. Îmi doresc ca viața mea sa fie liniștita și frumoasa. Cred că doar o viața avem și suntem direct responsabili de cum alegem să o trăim. O zi buna!

TEXT

MAI MULT

Povestea Andreei

Stăteam la părintii lui și am observat că acolo era un mediu toxic. Deși mi-a mai vorbit urât în trecut sau a ridicat mâna la mine, eu speram în sinea mea că se va schimba .

 

Am rămas însărcinata și m-a lovit când eu aveam 7 luni de când purtam viitorul nostru copil. Chiar și atunci mi-am zis că o să se schimbe... că o să o facă pentru copil...

 

Timpul a trecut și am rămas iar însărcinata și a ajuns să mă lovească fără să se gândească că putea pune copilul în pericol, sarcina fiind deja foarte avansată. Se supara din orice. Îmi reproșa că eu sunt cea vinovată de toate certurile și când îmi spuneam punctul de vedere dădea în mine.

 

De foarte mult timp voiam să divorțez, să plec, dar nu aveam unde. El spunea că dacă vreau să fac asta, să plec singură și copiii să-i las la el. Nu puteam să concep așa ceva. Am început să mă uit pe internet la recenziile avocaților și deja știam la cine o să apelez când o sa fie momentul.

 

Mi-a luat 3 ani de zile să apelez la ajutorul unui avocat. Ce m-a făcut să fac pasul acesta? Faptul că el spunea că eu stau la muncă peste program din cauză că am pe cineva dar și faptul că de fiecare dată când ne certam sau când mă lovea copiii erau prezenți iar lui nu îi păsa de acest lucru. Deja era prea mult și mi-am găsit curajul de a le spune colegilor mei de la muncă ce se întâmpla. Sfaturile lor m-au ajutat mult. Până la urmă am apelat la ajutorul rudelor pentru că aveam nevoie de bani pentru chirie și avocat. Am cautat chirie pe ascuns și am găsit. Cu ajutorul unui vecin m-am mutat când fostul meu soț era la muncă.

 

Am făcut acest pas fără să știe nimeni. De atunci sunt mult mai liniștita chiar dacă el este influențat in continuare de către mama lui și sora lui care mă consideră pe mine vinovată. Eu am zis STOP abuzului pentru mine și pentru copii. Nu îmi doream să mai trăim într-un mediu toxic cu bătăi, înjurături și beții.

TEXT

MAI MULT

Povestea Mihaelei

Numele meu este Mihaela și am îndurat 7 ani de violențe sub toate aspectele. Am sesizat semnele abuzului în timp: de la depărtarea și izolarea de restul familiei sau de colegi, la control sau agresiuni verbale. Credeam că se va limpezi situația în timp, odată cu creșterea copiilor. Însă nu a fost așa. De la vorbe urate, jigniri, injurii și până la violența fizică, sexuală, financiară, psihică nu a fost decat un pas.

 

Cum am reușit eu ? Într-o zi am decis că nu mai pot să trăiesc așa, chiar dacă asta înseamnă să las totul în urmă. Am luat copiii de mână și, doar cu hainele de pe noi, am plecat cât de departe s-a putut! Chiar dacă frica era imensă, chiar dacă nu știam unde vom ajunge , instinctul de mamă și de supraviețuire au fost mai puternice. Am primit adăpost într-un centru unde am primit suport timp de 4 luni. Acum suntem bine: și eu și copii. Am reușit să punem capăt iadului. Frică îmi e uneori și acum, dar știu că dacă am trecut pe langă moarte, pot trece și peste sentimentul de teroare.

 

Mesajul meu pentru voi este să fiți puternice. Există o cale de scăpare! Trebuie să vă ajutați și să vă informați! E bine ca societatea să ia atitudine, să nu mai eticheteze și să nu mai elimine vitcimele violenței. În loc să ne întrebăm: de ce a ajuns ea să fie într-o astfel de relație? să ne spunem: ce pot face eu ca să o ajut să ducă o viață liniștită mai departe? Este important să încurajăm persoanele care trec printr-un abuz să se elibereze de acesta și nu să le demoralizăm și mai mult. Este important să contribuim la schimbare!

TEXT

MAI MULT

Povestea Adinei

Efectul broaștei fierte. Atunci când pui o broască în apă fierbinte aceasta, în mod normal sare. se ferește de pericol. Atunci când o pui în apă rece și o încălzești până la fierbere, broasca se adaptează la temperatură, nu mai simte pericolul și moare în timpul procesului de fierbere.

 

Așa m-am trezit eu, treptat, într-o situație în care m-am adaptat. Totul a fost bine până la nașterea copilului, apoi lucrurile au căpătat altă formă. Primul semn de alarmă a fost când mi-a spus că el muncește și nu are timp de copil. Nu țin minte când m-a înjurat prima dată, apoi când au început accesele de furie, injuriile, jigniri, trântitul ușilor și înjurăturile crunte. Apoi a continuat cu minimalizarea rolului meu în casă: că nu fac, că doar el se implică, că nu am nimic, că nu îi acord atenție, că stau prea mult cu copilul. Douazeci de ani aproape am stat în relație. M-am trezit mult înainte de a-l părăsi, dar nu aveam unde pleca. Mi-am dat seama că eu merit mai mult, copilul meu merită mai mult de atât.

 

Într-un final am plecat. Am spus gata, este suficient, mai mult nu pot. Am simțit că îmi luase tot. Umilințele, jignirile, nu le meritam. Devenisem servitoare, bucătăreasă, femeie de noapte. Dar eu nu sunt doar atât, sunt mult mai mult. Dacă am reușit încă nu pot să spun… mă lupt să îmi găsesc locuință pentru că l-am lăsat cu tot. Mi-am luat doar lucrurile personale.

 

Însă am câștigat ceva mult mai valoros. Am reușit să mă eliberez de o persoană care profită de faptul că sunt slabă și să îi dovedesc că nu sunt. Eu știu că sunt puternică și vreau să reușesc.

TEXT

MAI MULT

Povestea Elenei

Ceva nu a mers bine de la început, dar m-am gândit, nu că îl voi putea schimba (așa ceva e imposibil), ci că îi voi fi de ajutor în perioada aceea grea pe care o traversa. Însă lucrurile au degenerat în cuvinte jignitoare, înjurături, palme (aveam senzația că îmi zboară capul de pe umeri când mă trezeam cu câte o palmă). Unul dintre cele mai umilitoare gesturi pe care le-a făcut, a fost atunci când m-a scuipat și nici măcar n-am știut ce l-a deranjat atât de mult încât să ajungă la așa ceva. Am răbdat multe din partea lui.

 

În momentul când s-a plâns unei cunoștințe că nu mai poate scăpa de mine, asta a fost picătura care a umplut paharul. Pentru că rămăsesem însărcinată și el nu-și dorea copilul, i-am spus că sunt de acord să divorțăm. Și el își dorea același lucru. Am luat această hotărâre singură și tot singură (fără avocat) am întocmit cererea de divorț cu toate capetele de cerere pe care trebuia să le aduc la cunoștința instanței. Pentru că se răzgândise și nu mai dorea divorțul pentru a nu plăti pensie alimentară, am renunțat și la asta asigurându-l că, în fața instanței, voi spune că mă oblig să cresc copilul singură. Așa am și făcut, hotărâtă să închei această istorie din viața mea și să merg mai departe cu ajutorul lui Dumnezeu. Am văzut ajutorul Domnului în nevoile mele, mai ales că aveam și o mama bolnavă și eu nu aveam serviciu.

 

Am divorțat, după cum am mai spus, fără avocat, și am știut că nu mai este drum de întoarcere pentru mine. După divorț, a încercat în câteva rânduri să se împace cu mine și chiar a trimis o cunoștință comună pentru a media relația dintre noi. Eu, însă, i-am spus că ce am trăit în preajma lui a fost iadul pe pământ, așa că de ce m-aș întoarce în acel loc întunecat și chinuitor?

 

Acum îmi cresc copilașul de șase ani și jumătate, sunt singură (asta nu mă deranjează câtuși de puțin) și, cu ajutorul lui Dumnezeu, merg mai departe pe drumul vieții. Pentru femeile care trec pe acest drum al suferinței, îndemnul meu este să se apropie de Domnul. Așa am reușit să duc eu acestă greutate și să nu ajung în vreo depresie sau altceva mai rău.

TEXT

MAI MULT

Povestea Oanei

Bună! Sunt Oana am 43 ani și în acest moment sunt divorțată. Am doi copii, un băiat de 8 ani  și o fetiță, de 5 ani. Acum sunt divorțată dar nu a fost simplu să ajung aici, să mă separ de abuzatorul meu, nimeni altul decât soțul meu.

 

Nu îmi vine ușor să povestesc prin ce am trecut în cei 7 ani de căsătorie, așa cum nu mi-a fost ușor să accept că soțul meu devenise alt om, față de când ne cunoscusem. Mi-am făcut curaj să îmi spun povestea pentru ca alte femei să știe că nu merită să fie umilite, bătute, controlate sau abandonate.

 

Wow, ce om minunat am întâlnit!

 

Așa mi-am spus la începutul celor 7 ani de căsătorie. Acei 7 ani… Cum am ajuns de la a fi cucerită de el până la a spune că mariajul a fost regretul vieții mele?

 

Când l-am cunoscut pe fostul meu soț nu mă vedeam întemeind o familie cu el. Nu găseam că e genul meu și nici nu mă atrăgea, dar faptul că el știa clar ce voia și fermitatea deciziei lui de a fi cu mine m-a făcut să mă îndrăgostesc de el. Acum, privind înapoi, îmi dau seama că mi-a scanat toate punctele slabe. Credeam că am întâlnit un bărbat minunat când mi-a spus:

 

„Eu nu vreau să ies cu tine la o cafea! Eu vreau să îmi întemeiez o familie cu tine!”

 

Brusc, l-am văzut din alt unghi. Credeam că sunt îndrăgostită de el, căci mă cucerise hotărârea lui. Acum, mă întreb: oare chiar l-am iubit?

 

Relația a început frumos, romantic, ideal...

 

Un an mai târziu deveneam părinți și ne uneam destinele în fața lui Dumnezeu. Nu a durat mult și… ceva a început să scârțâie. Apăreau mici discuții legate de bani.  Începuse să îmi controleze salariul, deși el ba lucra, ba nu avea serviciu. Venitul meu, deși modest, era stabil, dar îi lăsam acest drept asupra mea. Treptat și-a luat tot mai multe drepturi asupra mea. Din când în când mai bea și existau momente când, din gelozie, provoca scandaluri.

 

Totuși, erau momente când eram bine. În timpul sarcinii cu băiatul a fost foarte atent și grijuliu cu mine. Doi ani mai târziu s-a născut fetița noastră.  Părea că apariția celui de al doilea copil nu l-a interesat. Ajunsesem să fac totul singură, în timp ce el era mai mult plecat de acasă. Petrecea timpul cu prietenii și bea din ce în ce mai mult. De aici lucrurile s-au agravat. A început să provoace scandaluri. De la scandaluri a trecut la bătăi. Mă lovea chiar și când aveam copilul mic în brațe.

 

Trebuie să divorțez. Dar...

 

Dar nu am divorțat din prima. În 2017 am cerut și obținut ordin de protecție. Avocatul mi-a spus că nu este suficient și că trebuie să divorțez. Dar… am mai dat o șansă căsniciei. A doua șansa pe care am regretat-o.

 

Cât a durat normalitatea? 6 luni. După, a început iadul. Se îmbăta des, provoca certuri și mă bătea des. Nu am mai răbdat și în octombrie 2018 am avut șansa vieții mele să ajung într-un adăpost pentru victimele violenței în familie. Atunci am depus și dosarul de divorț.

 

Din iunie 2019 sunt liberă. Știu că sunt multe femei care cred că merită să fie tratate abuziv de către partenerii lor. Știu cât este de greu, atunci, în acel moment, și cum ne agățăm de orice fărâmă de speranță. Dar acum, aș vrea să dau câteva sfaturi femeilor ce se află încă într-o relație abuzivă:

 

Plecați de la prima jignire!

Deja prima palmă e prea mult!

A doua sansa se plătește scump!

TEXT

0 1 2 3 4 5