Povestea Soniei

Sa scriu acum despre abuz e ca si cum as deschide o rana care inca doare al naibii de tare. Ma ameteste, ma face sa vreau sa stau in pat, ma strange de fata si de alte locuri in care am fost lovita. Imi vine sa ies pe strada si sa le spun femeilor abuzate: "Poti si fara el. Crede-ma, daca ai putut cu el, fara el vei zambi din nou, vei fi libera, fericita si iti vei gasi un spatiu al tau unde sa-ti vindeci ranile."

Am fost intr-o relatie abuziva timp de 7 ani. Eram studenta, vesela, aveam un job partime si imi placea sa beau cafea cu colegele, sa dansez, sa cant, sa invat, sa rad si sa muncesc . Pana l-am intalnit pe el. Parea barbatul sarmant, dragut si atent cu o femeie, grijuliu. Nu i-a luat mult sa ma vrajeasca. Nu a tinut mult nici atitudinea asta a lui. Treptat, pierdeam incredere in mine, in oameni, in viata. Mese ori telefoane sparte, haine aruncate in miez de noapte, lovituri si jigniri. Devenisem, in ochii lui, cea nebuna, proasta, idioata, geloasa, paranoica, urata, trista si vai, dar cate altele nu am auzit ca acum simt toate astea ca pe o povara in tot corpul meu. Si cel mai trist e ca incepusem sa cred toate astea despre mine. Manipulare, santaj, amenintari. Ma simteam inchisa in casa, uneori la propriu, alteori la figurat. Si trageam de mine. Imi lasesem facultatea, satula de telefoane si gelozie. 

Aveam la un moment dat 2 job uri, curatenie, gatit, spalat si la final tot eu eram cea care nu facea nimic, nu aducea bani si nu ar fi putut niciodata sa se descurce fara el. Da, e adevarat ca nu mai puteam. Eram daramata de toate vorbele si comportamentele lui. Eram confuza, taceam si eram trista. Ma resemnasem si nu-mi mai pasa de mine deloc. Dar nu ma lasam: puneam haine pe mine si ma machiam incat nimeni nu ar fi banuit ce traiesc acasa si ce simt. Sigur, prietenele care il stiau ma intrebau de ce fac asta, de ce permit, de ce nu plec. Si ma simteam si mai vinovata si lipsita de putere....Insa pentru ca nu vorbeam, nu spuneam niciodata tot....Comportamentul lui nu se oprea intre peretii casei. Si acum, daca aud un barbat tipand pe strada, tremur.  

Am invatat de la mama insa ca e rusine sa vorbesti despre abuz. Ca nu ai voie sa vorbesti de rau barbatul de langa tine. Ca femeile suporta, asta e soarta lor. A venit momentul in care mi-am dat seama ca nu mai stiu cine sunt. Universul, Dumnezeu, o parte din mine sau oricum ar fi s-a oprit pentru o clipa, a pus lumina pe mine, pe ce simt si i-am zis: Gata, stop. Nu mai pot gandi cu mintea mea. Nu mai stiu cine sunt. Nu mai vreau asta. Taci. Pleaca. Nu mai vreau. Eram atat de ferma ca m-am uimit si eu de atitutinea mea. 

Din punctul asta am stiut ca daca nu fac pt mine ceva, viata si sanatatea mea psihica sunt in pericol. Au urmat ani de terapie, telefoane, scuze, iertari in aproape un an in care nu ca nu scapam de toate astea, dar inca imi doream sa-l salvez. Inca fac terapie la aproape 4 ani distanta. Am luat cateva pauze crezand ca-s vindecata si de mai bine de 1 an fac din nou, fara oprire. Daca ar fi sa spun ce m-a ajutat ar fi, in primul rand, terapia. Nu mai vedeam lucrurile clar, ma manipula si cu un mesaj gol, ma intorcea la 360 de grade ca mai apoi sa-mi dea drumul in gol. M-a ajutat sa vorbesc, treptat, despre asta, cu cei din familie sau prieteni, de care, din multe motive, ma indepartase(m). Stiam in adancul sufletului meu ca am sa pot sa scap de acolo si sa trec prin toate cate am trecut dupa, ca mai apoi sa pot sa zambesc din nou. Cautam imagini in minte nu mine fericita si nu mai gaseam. 

A fost greu, al naibii de greu sa vindec toate astea si sa redescopar cine sunt. Insa acum ma simt mai libera ca niciodata, mai vie, mai prezenta, mai calda, mai frumoasa. Cant si dansez in baie sau cu prietenii, alerg si fac plaja, scriu, desenez. Mi-am luat viata inapoi si chiar daca doare de fiecare data cand ma intorc acolo, imi ofer timp si rabdare si astept ziua in care va durea mai putin. Citeam la un moment ca si daca doare acum, nu va durea ca atunci. Si fix asa e. Plus ca, in timp (au trecut 4 ani de atunci) experienta asta va parea departe de tine, metoforic vorbind, iar tu vei fi de partea ta si mai aproape de tine ca niciodata. 

Draga femeie, putem mai mult decat ce spune un barbat care ne abuzeaza, putem fara el si suntem cu totul altcineva decat auzim de la el zi de zi. Imi spunea terapeuta mea: Daca tu nu stii cine esti iti vor spune altii si-i vei crede. Si fix asa e. Nu meriti tot ce traiesti langa el, in schimb meriti sa te vindeci, sa crezi din nou in tine, in oameni si in viata. Vorbeste cu oamenii de incredere, cere ajutor. Vulnerabilitatea apropie, in plus, din pacate, o sa fii surprinsa cate femei trec prin ce treci tu si cate de multe, din fericire, vor sa te ajute. Exista viata dupa abuz si ti-o vei putea construi asa cum iti doresti, dar mai ales, in libertate. Crede asta si crede in tine oricat de negru ar parea totul. Spune stop abuzului din viata ta si spune am nevoie de ajutor. Acum. Cat de repede poti. Orice zi acolo e o zi in care iti e rau si greu. Te rog, fa-o pentru tine in primul rand, pentru copilul tau sau, daca nu ai unul, pentru fetitele de azi care au nevoie de modele sanatoase care sa spuna nu abuzului. Ai sa vezi ca vei putea. Sunt sigura de asta. Vei zambi, vei privi rasarituri sau apusuri, vei bea o cafea linistita, vei plange si vei suferi fara sa te simti vinovata de tot ce simti si a fost. Elibereaza-te, vei putea.