Povestea Dariei

Aveam 14 ani și eram blocată într-o relație abuzivă. Blocată de frica că el își va pune capăt zilelor dacă eu plec, de amenințări, de frica că poate dacă mă voi despărți, ultima bătaie îmi va fi fatală. Ieșirile cu prietenele îmi erau interzise fiindcă se simțea pus pe loc secund, telefonul și lucrurile personale erau verificate și chiar sparte și-mi aplica constant corecții verbale și fizice dacă mă împotriveam controlului. Odată cu începutul clasei a 8-a, am decis că asta trebuie să se termine și că eu sunt singura capabilă să pun STOP.

 

Ascundeam de ceva timp de părinți chinul prin care treceam și devenisem sătulă de atâtea minciuni și lovituri acoperite de straturi de machiaj, de ascuns prin magazine sau scări de bloc atunci când mă urmărea. La un moment dat, și-a făcut chiar două conturi false, cu imagini de profil ale unor fete de pe care vorbea cu mine și mă invita să vin în anumite locuri spunând că el este cunoștința comună a noastră. Așadar, am rupt orice contact cu el: blocat pe rețelele de socializare, blocat numărul de telefon.

 

Chiar dacă a mai venit până la școala unde învățam, am fugit de fiecare dată știind că altă scăpare nu există. M-am axat strict pe mine și pe examenul pe care trebuia să îl dau la momentul respectiv. După un timp, prietenii săi au început să mă huiduiască pe stradă și nu ofereau spuselor mele nicio credibilitate sau valoare. Am ales să trec prin toate aceste gesturi ignorând dar abia după un timp, aproximativ 5 ani, am realizat de fapt că nu a fost vina mea deloc, nici măcar că am stat.

 

Am conștientizat abia acum, la 17 ani că puterea stă în vocea noastră, în capacitatea de a verbaliza ce ni s-a întâmplat și a transmite mai departe informație. Acum pot spune că sunt bine, îmi urmez plină de speranță visurile, fac extrem de mult voluntariat în timpul liber și mă lupt pentru a-mi vindeca rănile din trecut.

Înapoi la testimoniale