-

-

-
MAI MULT

Povestea Alinei

Salut, sunt Alina. Sunt o femeie veselă și optimistă, care dorește să inoveze și să își pună amprenta în tot ceea ce face. Am avut primul job la 16 ani, lucrând în fiecare vară ca vânzător sezonier de pantofi, gogoși și clătite, iar mai apoi ca promoter. Sunt fata liberă care mergea la 15 ani la concerte rock pe plajă vară de vară și, în ciuda ispitelor, nu consumam alcool, nu mă drogam, nu făceam sex.

 

Am petrecut câte 12 ore pe zi în universitate, mergând la cursuri, seminarii, laboratoare și lucrând la proiectele colegilor. În weekenduri făceam activități promoționale și câștigam bani frumoși pe care-i strângeam pentru a merge în concediu.

 

Am avut parte de oportunități, am studiat în UK și în Olanda și am interacționat cu oameni minunați cu care și acum păstrez legătura. Sunt fata care s-a îndrăgostit nebunește la 26 de ani de un bărbat cu care mi-am petrecut ultimii 11 ani din viață. Sunt femeia pasionată de gătit, de prajituri de casă și de tot ce ține de conceptul home-made. Sunt femeia fidelă soțului ei. Sunt mândră mamă a doi băieți. Sunt o femeie căreia îi place să se întrețină și în puținul timp pe care îl are jonglează cu joaca și activități în natură, îmbinând sportul cu plăcerea copiilor, pentru a se păstra în formă și a fi atrăgătoare. Sunt femeia care s-a deșteptat după câțiva ani de violență psihică, socială și financiară și a ieșit de sub asuprire.

 

Te intrebi de ce am suportat? Ei bine, am greșit pentru că nu sunt perfectă. Am tolerat mai mult decât puteam și în timp încrederea, inovația, creativitatea, libertatea, toate mi-au fost afectate. Am clacat fizic de mai multe ori fară un diagnostic clar din partea medicilor, fară o anemie sau o boală certă, totul fiind explicat ca un dezechilibru vegetativ datorat stresului și oboselii. Am crezut că este firesc ce simt pentru o mamă cu doi copii și un job în multinațională, până am ajuns să citesc un poster al Asociației ANAIS în care erau enumerate formele violenței. În toate m-am regăsit. Trăiam într-o teroare pe care o percepeam ca normalitate, iar lipsa actelor de violenta verbală erau perioade bune!

 

Sunt cea care dupa încercări nenumărate de a mai da șanse căsniciei, s-a decis că trebuie să dea pagina dacă vrea să înceapă să citeasca un nou capitol. M-am decis să plec, să las totul în urma, soț, casă, bunuri comune, pentru a-mi regăsi liniștea și pentru a-mi redobândi puterea de a lupta pentru mine și copii. Încă nu e totul roz. Am multe probleme și greutăți dar sunt fericită că la sfârșitul zilei nu mai urmează o ceartă, că vin acasă și copiii mă îmbrățișează, că ne jucăm și facem tot ce ne trece prin cap fară să ne judece cineva pentru asta. Nu mai sunt certată pentru ca nu am aranjat furculițele spre stânga în mașina de spălat vase sau pentru că nu am folosit unealta potrivită când am pus mâncarea în farfurie. Pot citi 10 minute pe zi fară să mă simt vinovată că nu șterg geamurile în acest timp. Pot desena și compune poezii după ce adorm copiii, fară a fi considerată o mamă rea.

 

Și tu poți fi ca mine, chiar mai bună! Sunt alături de tine dacă ai nevoie de ajutor. Trebuie să conștientizezi că ești mai puternică decât realizezi și că poți depăși obstacole financiare, presiuni, amenințări și ca vei gasi calea ta spre o viață fericita. Ieși din zona de teamă sau obisnuința. Fericirea ți-o poți face chiar tu! Fii propriul tău noroc, trifoiul cu 4 foi din viața ta și fii zâna cea bună a copiiilor tăi.

TEXT

MAI MULT

Povestea Cătălinei

Când l-am cunoscut aveam 21 de ani. Între noi a fost dragoste la prima vedere. În șase luni ne-am logodit și apoi ne-am și căsătorit. După câțiva ani de căsnicie el a plecat în Italia; după un an l-am urmat și eu.

 

Pot spune ca lucrurile între noi mergeau bine chiar dacă la început am avut dificultăți economice. Tot ce conta pentru noi era că ne înțelegeam. Din păcate, după un anumit timp el a început să bea. La început erau zile când umbla beat, dar și zile în care nu bea deloc. Am sperat că se poate remedia situația, am discutat cu el, mi-a promis că se va lasă. Cred că de fapt discuțiile noastre mai rau l-au enervat, căci nu numai că nu s-a lăsat, dar odată cu trecerea timpului a început să fie din ce în ce mai agresiv. La început verbal, dar pană la prima palmă nu a mai fost decât un pas.

 

După ce mă bătea, a doua zi dimineața își cerea iertare. Pentru câteva zile nu se mai atingea de băutură, după care o lua de la capăt. Când era beat și încercam să îmi sun părinții pentru că îmi era frică de el, îmi lua telefonul din mână sau îmi ascundea laptopul. Familia mea îmi spunea Nu mai e pentru tine.

 

După ce am pierdut o sarcină am realizat că nu mai pot continua așa și i-am comunicat că dacă mai bea sau mai ridică mâna la mine o să-l părăsesc. Calvarul a mai continuat o perioadă, până într-o zi când a venit acasă beat, cu pantalonii uzi și cu un bilet la loto spunând că a câștigat (nu știu unde l-a găsit că era vechi și murdar). După o jumătate de oră, cu pretextul că i-am ascuns biletul, m-a luat de gât și m-a trântit în pat, lovindu-mă cu pumnii în cap. Nu știu cum am reușit să scap, dar m-am trezit afară din casă fugind la cei la care lucram și acolo am rămas.

 

La scurt timp el a fost concediat. Eu am mai rămas o perioadă în Italia. Intre timp am divorțat. Pentru că îmi doream o schimbare am revenit în România și m-am înscris la facultate. Anul acesta am terminat și masterul. Pot spune că după ani în care nu mai speram la liniște, în sfărșit m-am regăsit pe mine.

TEXT

X
VIDEO

Povestea Paulei

---

MAI MULT

Povestea Mirelei

Totul a început acum 11 ani. Atunci am fost ultima dată liniștită. Aveam 35 de ani și îmi doream familia clasică: soț, copil, casă, câine...

 

Pe el l-am cunoscut printr-un coleg de serviciu. Era tăcut, timid... La prima întâlnire a băut 2 beri, pentru că mai multi bani nu avea. Eu însă mi-am zis că poate îi era cald, că era vara afară. Mi-a spus că pentru el a fost dragoste la prima vedere.  Așa a început "asaltul" asupra mea și, după 6 luni, a reușit, iar eu am cedat. Am început să fim împreună. Se purta frumos la început, dar mai avea și scăpări.  De exemplu, odată ne-am luat la ceartă pe stradă și el mi-a răsucit mâna la spate... nu mi-a venit să cred. Și nu am crezut realitatea, am crezut proiecția visurilor mele despre Făt Frumos. Apoi și-a cerut scuze și l-am iertat. Doar ne iubeam ,nu? Apoi a devenit un obicei să dea cu picioarele, să mă păruiască… mai intai au fost lovituri mai ușoare, apoi din ce în ce mai grave, până când din cauza alcoolismului a pierdut controlul și a vrut să mă omoare în bătaie.

 

Eu îl iertam, iar perioadele de liniște le consideram fericire. Când mă bătea, îi făceam plâgere penală și nu o retrăgeam pentru nimic în lume. El atunci pleca de acasă și lua cu el  toți banii nostri. Când îmi reveneam puțin, el mă "asalta" din nou, iar eu cedam.

 

Ultima dată, în ianuarie 2019 a fost arestat și acuzat de violență domestică. Am obținut ordin de protecție pe 6 luni (datorită schimbarii codului penal) iar el este arestat de 3 luni jumătate. Acasă, am angajat o firmă de protecție care mi-a oferit un buton de panică. Cred că și eu o sa reusesc, pentru că nu voi mai lăsa pe nimeni să mă facă să sufăr.  Nu mă voi mai face "preș" pentru nimeni și nimic. #SiEuReusesc datorită psihoterapiei și  a grupului de suport, fară de care nu cred ca aș fi ajuns să vă spun povestea mea. Acum știu că sufăr de co-dependență, o boală care netratată poate fi mortală. Si voi puteti reuși, pentru voi și pentru copii voștri. Trebuie să învățăm că merităm și putem infinit mai mult. Putem fi fericite. SE POATE REUSI!

TEXT

MAI MULT

Povestea Mariei

Nici nu știu cum am ajuns aici...de fapt, stiu: am luptat și încă lupt pentru a-mi redobândi stima și încrederea nelăsându-mă intimidată de acel bărbat ce obișnuiam să-l numesc soț. Am avut momente de cădere dar am urcat și mai încrezătoare. Noi nu locuiam în România pe atunci. Am avut momente în care am cerut ajutor ambasadei de la Bruxelles, mail la care n-am primit răspuns niciodată. Un senator (acum un fost senator), a încercat să mă ajute dar sfatul lui final a fost: "Fă-te frate și cu dracul până treci puntea...", ceea ce am și făcut. Rezultatul? Am jucat teatru pentru a-l convinge pe fostul soț că lucrurile sunt perfecte între noi și că îmi accept soarta așa cum era, într-o lume de jigniri, alcool și amenințări.  

 

În urma acestei perioade "perfecte" l-am convins să ne facem o minivacanță acasă cu familiile în vara lui 2016. În final am ajuns acasă și într-o lună jumătate am reușit să introduc divorțul, să găsesc loc la creșă pentru băiețelul care deabea împlinise 1 anișor, să găsesc loc la grădiniță pentru fetiță care deabea împlinise 3 anișori și nu în ultimul rând să-mi găsesc un job pe care-l onorez cu prezența și astăzi. 

 

Când credeam că într-adevăr am terminat cu o viață pe care n-o doream, fostul soț s-a găndit că ar fi bine să mă distrugă de tot făcând tot felul de acțiuni, de la amenințări la distrugeri materiale, de la discursuri nepotrivite în prezența copiilor la tortura psihică la care supune fetița și astăzi... 

 

Am obținut un ordin de protectie doar pentru mine pe care l-a încălcat și am adus probe în acest sens. Nici astăzi nu s-a ajuns în instanță, datorită timpului mult prea lung pentru așa ceva. Am cerut un nou ordin de protecție în urma unei amenințări înregistrate, clare și evidente  și am obținut un răspuns banal din partea procurorului: "A devenit o practică prea des întălnită cea de a cere din orice ordin de protectie! " ...am rămas șocată la afirmarea acesteia. 

 

Astăzi mă lupt cu șicanări dese și daune materiale făcute de el pe care nu le pot demonstra. În linii mari cam asta e povestea mea pe care vreau din tot sufletul s-o conduc spre un final fericit și să lupt pentru a crește copii educați și luptători... ÎNVINGĂTORI!

TEXT

X
VIDEO

Povestea Dorinei

50 ani

1 2 3