Green flags când mergi la terapie
Crearea unui mediu de siguranță în psihoterapie pentru victimele violenței în familie presupune asigurarea unui spațiu predictibil, lipsit de judecată, unde victima să se simtă ascultată și respectată. Terapeutul trebuie să fie empatic, să valideze experiențele victimei și să evite orice presiune sau revictimizare. Relația terapeutică devine un factor esențial de vindecare, bazându-se pe încredere, transparență și suport emoțional, pentru a ajuta victima să-și recapete autonomia și sentimentul de control.
Siguranța și bunăstarea victimei trebuie să fie întotdeauna pe primul loc. Psihoterapeutul trebuie să fie atent la orice semne de pericol și să prioritizeze sprijinul emoțional și practic al persoanei afectate. O abordare centrată pe victimă înseamnă că terapeutul înțelege trauma și nevoile persoanei care a suferit abuzul și oferă sprijin pentru ca aceasta să-și recâștige controlul asupra propriei vieți.
Abordare integrativă, bazată pe traumă: Victimele violenței domestice suferă adesea de traume profunde. Terapia trebuie să includă elemente care să vindece trauma, cum ar fi terapia cognitiv-comportamentală (CBT) orientată pe traume, EMDR (Eye Movement Desensitization and Reprocessing) sau alte metode similare care ajută la procesarea și reducerea impactului traumei.
Orientare pe restabilirea autonomiei și siguranței: În cazul victimelor abuzului, este important ca terapeutul să lucreze la restabilirea sentimentului de control și autonomie. Acest lucru poate include planuri de siguranță și dezvoltarea unui sistem de sprijin extern (prieteni, familie, autorități). În paralel, terapeuții pot ajuta victimele să-și reconstruiască încrederea în sine și să depășească frica de repercusiuni.
Oferirea de suport social: Psihoterapeutul poate juca un rol important în orientarea victimei către resurse externe, cum ar fi adăposturi pentru victimele violenței domestice, consiliere juridică sau intervenția autorităților pentru a asigura protecția necesară.
Monitorizarea constantă a siguranței: În orice moment al procesului terapeutic, siguranța victimei trebuie să fie reevaluată. Dacă în timpul terapiei apar semne că violența continuă sau escaladează, psihoterapeutul are rol de a informa victima despre ordinul de protecție, dar și despre alte măsuri care să o mențină în siguranță.
Caută un psihoterapeut care să aibe următoarele competențe:
Formare specifică în domeniul violenței domestice:
Psihoterapeutul ar trebui să aibă pregătire formală și experiență practică în lucrul cu victimele și agresorii din relațiile abuzive. Abuzul domestic are dinamici unice, diferite de alte probleme relaționale, iar lipsa expertizei poate duce la recomandări dăunătoare.
Conștientizarea dezechilibrului de putere: Psihoterapeutul trebuie să recunoască dezechilibrul de putere din relațiile abuzive și să știe cum să-l abordeze. Terapia nu trebuie să pună victimele într-o poziție de vulnerabilitate mai mare sau să lase impresia că ele sunt la fel de responsabile pentru abuz.
Capacitatea de a crea un mediu sigur și protejat: Într-o relație abuzivă, victima poate simți frică sau intimidare chiar și în cadrul terapeutic. Terapeutul trebuie să creeze un mediu în care victima să se simtă protejată și să se poată exprima fără teamă de repercusiuni.
Lucrul individual înainte de terapia de cuplu: În cazul violenței, poate fi periculos să înceapă direct cu terapia de cuplu. Terapeutul trebuie să evalueze întâi siguranța victimei și să ofere sprijin individual ambelor părți înainte de a recomanda ședințe de cuplu, dacă acest lucru este considerat potrivit.
Acest material a fost realizat de A.L.E.G. (www.aleg-romania.eu) cu sprijinul Vital Voices. Opiniile și informațiile exprimate nu reflectă neapărat opiniile oficiale ale grupului Vital Voices.