Clubul de lectură #ȘiEuReușesc: Femei care iubesc prea mult - Robin Norwood

Uneori, deschidem o carte și ne regăsim cu totul într-un personaj, ori în mai multe. Uneori, o pagină dintr-o carte ne ajută să ne înțelegem mai mult decât orice. Vom aduna, din timp în timp, în clubul nostru de lectură, file din volume ce ne-au atins, care ne-au schimbat în bine. Întâlnirea noastră va fi, mai curând, un Club de Viață, în care învățăm, poate, ceea ce este cel mai greu: să ne iubim pe noi însene.

 

Deschidem Clubul de lectură #ȘiEuReușesc cu „Femei care iubesc prea mult”, de Robin Norwood, o carte de căpătâi pentru femeile ce se regăsesc iar și iar în relații de cuplu nesatisfăcătoare, în care „cerșesc” iubire, prezență și afecțiune de la bărbații ce nu le pot oferi intimitate. Dacă crezi că iubirea înseamnă suferință, această carte este și pentru tine.

 

Femeile care iubesc prea mult, spune Robin Norwood, psihoterapeut, sunt acelea care își doresc afecțiunea de la bărbați indisponibili emoțional. Dar ce înseamnă această indisponibilitate emoțională? Ea poate rezulta fie din alcoolism, narcisism, frică, evitarea intimității, probleme de furie și violență, incapacitatea de a forma atașamente pe termen lung, tulburări de personalitate. Bărbații care ne fac nefericite, bărbații alături de care nu ne simțim iubite, protejate, în siguranță, aceștia sunt adesea căutați iar și iar de noi, femeile ce învățăm să iubim prea mult.

 

Cum învățăm să iubim prea mult? Totul pornește, spune autoarea, din felul în care am observat și am simțit dragostea acasă, în raport cu părinții și din dinamica dintre ei. Femeile care iubesc prea mult caută iar și iar parteneri abuzivi, care le resping, sau parteneri reci, distanți, violenți, egoiști ori blocați emoțional. Femeile care iubesc prea mult devin obsedate de a transforma incapacitatea de iubire a partenerului în afecțiune. Ele speră. Fantasmează. Renunță, poate, la viețile, la bucuriile și la nevoile lor, pentru a obține dragostea intangibilă a partenerilor lor. Dacă ei nu pot, atunci ele trebuie să tot încerce. Iată care sunt propunerile autoarei atunci când ne indentificăm în descrierile de mai sus:

 

Să ne cunoaștem trecutul!

 

Însă cum putem să ne cunoaștem trecutul? Autoarea a pregătit câteva întrebări ajutătoare: Ce însemna pentru tine mediul de acasă? Te simțeai văzută, validată, auzită, protejată, respectată, iubită sau ai fost nevoită de devii adultul din casă ori să te tot modifici pentru a primi frimituri de atenție și iubire, și acelea condiționate?

Robin Norwood a observat că, adesea, în munca de cabinet, în ședințele de psihoterapie, femeile ce deveneau obsedate de a primi iubirea partenerilor lor, aproape că dispăreau ele însele. Nu vorbesc despre nevoile lor, dorințele lor, bucuriile lor sau tristețile lor. Ci doar despre cum ar putea să fie mai demne de iubirea bărbaților, despre ce ar putea face ca relația de cuplu să fie mai bună, sau despre cât de greu le este bărbaților lor, căci viețile lor au fost grele.

De altfel, tiparul acesta de gândire, pe care psihologul îl numește obsesiv, este firesc în contextul unui mediu abuziv în copilărie. Astfel, gândindu-se toată ziua la cum să-i impresioneze, cum să-i susțină, să-i ajute, să-i vindece, să-i iubească pe partenerii lor și să le demonstreze această dragoste fie și tolerând abuzuri, femeile care iubesc prea mult se protejează. Dacă nu s-ar gândi la cum să păstreze relația de cuplu, ar fi nevoite să simtă emoții neplăcute. Ar fi nevoite să își audă gândurile despre ele însele. Dacă nu ar fi preocupate să tolereze abuzul, și-ar aduce aminte de abuzurile de acasă, acelea pe care încearcă să le uite.

Autoarea propune să ne ascultăm, să ne descoperim, să lăsăm gândurile și emoțiile să ne arate cine am învățat să fim, pentru a supraviețui acasă. Ceea ce este minunat este felul în care terapeutul a adunat istorii cât mai variate care să ilustreze aproape aceeași convingere pe care femeile care iubesc prea mult au dobândit-o în copilărie. Mai mult, pe lângă istoriile femeilor ce iubesc prea mult, autoarea a adunat și poveștile bărbaților ce le iubeau prea puțin, oferindu-ne și cealaltă perspectivă.

 

Să descoperim cine suntem, cu vulnerabilități și puteri!

 

Cele mai multe dintre noi au învățat să facă de toate, să fie de toate, din incapacitatea părinților de a le oferi iubire, protecție, onorarea nevoilor, prezență, disponibilitate. Neintenționat, la fel cum nici noi nu renunțăm la nevoile noastre cu intenție. De altfel, autoarea spune că la baza fiecărei povești, oricât ar fi de diferită, stă aceeași convingere (falsă de altfel), aceeași interpretare a realității: „simt un gol pentru că nu sunt demnă de iubire”. Acest gând, fals de altfel, a fost un mecanism de protecție al copilei ce nu mai știa cum să facă să primească dragoste, al copilei ce nu știa că incapacitatea părinților de a oferi nu ține de ceea ce face ea. Din acest gând, fiecare femeie ce iubește prea mult a dezvoltat un fel sau mai multe feluri de a deveni excesiv de preocupată de relația de cuplu și de fericirea partenerului.

„Dacă el e fericit, atunci poate și eu voi fi fericită. Dacă el se simte iubit, poate și eu voi primi iubire. Dacă am grijă de el și de cuplu, poate și el mă va ocroti.”

Preocuparea excesivă sau obsesivă pentru relația de cuplu sau pentru binele partenerului, chiar dacă este opusul binelui personal, este în cazul femeilor o modalitate de protecție. Fie se protejează de intimitatea reală, în care s-ar întâlni cu fricile lor cele mai aspre (teama de respingere, de abandon), fie denotă o frică intensă de a fi controlate, dominate de un bărbat autoritar.

Cartea lui Robin Norwood este ca o psihoterapie de grup unde se adună mai multe femei ce iubesc prea mult, fiecare având altă motivație, deși durerile înregistrate de ele când erau copile erau asemănătoare. Astfel, fiecare personaj devine o oglindă în care putem vedea cu acceptare și fără judecată, părți din noi însene. Părți de care am învățat atât de bine să fugim, alegând iar și iar să ne concentrăm pe ceilalți și pe relațiile cu ei. Părți din noi pe care le privim cu rușine, frică, neputință, tristețe, furie, dezgust. Pentru că în familia de bază aceste laturi ale noastre erau primite cu respingere, abandon, pedeapsă, critică, bătaie sau cu detașare emoțională, am dezvoltat mecanisme de apărare menite să liniștească tot ce simțeam. Cum putem să ne dăm seama că iubim prea mult?

 

Femeile ce iubesc prea mult asociază suferința cu dragostea.

Obsesia pentru un bărbat care nu dă semne că ne dorește este un astfel de mecanism. Uneori, durerea resimțită este atât de puternică, încât ne angajăm în obsesii de a păstra relațiile, în ciuda impactului negativ pe care îl au asupra noastră. Uneori, observăm cât de mult ne afectează aceste relații și totuși nu reușim să le rupem, să plecăm din ele. Astfel, cu cât suferința este mai intensă cu atât iubirea este mai dorită și ne dorim să luptăm pentru ea.

 

Femeile ce iubesc prea mult fug de traumele lor din copilărie.

Fie că vorbim despre parteneri abuzivi sau fie că vorbim despre cei detașați emoțional sau copleșiți de probleme mintale, bărbații indisponibili emoțional sunt obiectul dorinței în cazul femeilor ce au învățat să ofere iubire la nesfârșit. Unii dintre ei sunt reci și nu se pot apropia. Alții au tulburări de personalitate ce duc la abuz (sunt egoiști, narcisici sau violenți). Alții sunt dependenți de alcool ori substanțe. Alții sunt căsătoriți și tocmai de aceea devin atât de doriți. Elementul de inaccesibilitate, acel gând care ne spune „Trebuie să îmi dovedesc iubirea pentru el”, tocmai ele ne atrag. De ce?

Ca terapeut ce a ajutat sute de femei, autoarea spune că totul pornește de la mediul de acasă. Cele mai multe dintre ele au crescut cu tați care rar sau deloc și-au exprimat afecțiunea față de ele și față de mamele lor. Ele au crescut îndoindu-se de iubirea părintească și de cea din cuplu și apoi, în viețile de adult, au căutat mereu familiaritatea: au ales bărbați care să manifeste aceleași comportamente. În acest fel, rămânând mereu agățate de acești bărbați, rămâne undeva speranța că, câștigându-le afecțiunea și dovedindu-le cât sunt de demne de dragoste, vor putea „rescrie” durerea iubirii pe care părintele le-a negat-o sau a mediului plin de căldură în care ar fi putut crește..

 

Femeile care iubesc prea mult fug de intimitatea emoțională prin sex.

De fapt, spune Robin Norwood este mai mult de atât. Având adesea tați absenți afectiv, femeile care iubesc prea mult se gândesc foarte mult cum pot să devină tot mai atrăgătoare pentru partenerii lor. Deși multe dintre noi confundăm această pornire ca fiind ceva anormal sau care ține de nimfomanie, este încă o metodă prin care căutăm respingerea.

Dorința ține mai puțin de satisfacția sexuală a femeii, cât de validarea pe care o obține simțindu-se atrăgătoare pentru bărbatul său. Cu cât el este mai satisfăcut, cu atât și ea devine mai fericită. De altfel, dincolo de plăcerea sexuală vorbim despre un substitut al conexiunii emoționale pe care o simțim ca absentă. Astfel, ne amăgim că intimitatea sexuală denotă și o conexiune emoțională, când de fapt, nu este așa și de aceea tot încercăm să îi impresionăm și erotic.

 

Femeile care iubesc prea mult sunt dependente și nu doar de bărbații indisponibili.

Pe scurt, psihologul spune că femeile ce iubesc prea mult se comportă ca și cum ar fi „drogate de relații”, devenind dependente de suferința emoțională. De altfel, de cele mai multe ori, ele sunt dependente și de alcool, substanțe sau de mâncare, ca o tehnică de a-și amorți durerea emoțională. De aceea, în cazul lor, adicția față de relații toxice trebuie să meargă în paralel cu rezolvarea adicției de substanțe, alcool sau alimente. De ce?

Întrucât pe măsură ce adicția femeilor crește ele se simt rușinate, vinovate și dezgustate de propria persoană. Crescând sentimentele de silă față de propria persoană, aceste femei se vor agăța de orice fel de bărbat, oricât de toxic ar fi, pentru a-și întregi simbolic stima de sine. Pentru a-i iubi pe ei tocmai fiindcă pe ele se urăsc. De cele mai multe ori, ele aleg bărbații nepotriviți, aceia cărora trebuie să le demonstreze cât sunt ele de valoroase, pentru a le câștiga iubirea. Vestea minunată este, însă, că așa cum femeile își canalizează dragostea către exteriorul lor, atunci când ele reușesc să o direcționeze către propria persoană, vor crește. Și tocmai pentru că ea însăși a fost o astfel de femeie, autoarea ne indică și câteva soluții:

 

Fă din relația cu tine însăți o prioritate! Meriți!

 

Psihologul Robin Norwood a remarcat câteva trăsături comune ale femeilor ce iubesc prea mult. Ele se tem să ceară ajutorul. Fie să iasă din relația cu partenerul abuziv fizic, căutând scuze pentru comportamentul lui, găsindu-se, nedrept, tot pe ea vinovată. Ele se tem chiar să descopere care au fost durerile copilăriilor lor, acele suferințe ce le-au determinat să ofere dragoste oamenilor ce nu o pot oferi înapoi.

Un alt aspect pe care îl avem în comun noi, femeile ce iubim prea mult, este faptul că ne vindecăm când facem din acest parcurs prioritatea noastră. Avem nevoie să ne iubim noi mai întâi și apoi să căutăm parteneri. Merităm și e necesar să punem nevoile noastre pe primul loc. În loc să ne întrebăm „Ce are el nevoie de la mine?” să ne concentrăm pe ce avem oi nevoie de la noi însene și apoi de la el. Avem nevoie de ajutor, de susținere, de suport de la alte femei ce au trăit această realitate. Avem nevoie de terapie să ne înțelegem. Trebuie să acceptăm că ce avem noi nevoie este mai important decât satisfacția celui de lângă noi. Avem nevoie să înțelegem că trebuie să schimbăm în noi ceea ce ne doare, să nu mai încercăm să ne mințim, schimbându-i pe ei.

Ei nu ne pot iubi. Noi nu avem nimic de demonstrat. Ci doar de căutat acei bărbați care ne pot iubi. La finalul volumului, suntem mai aproape de a accepta acest fapt și de a accepta că nu este de datoria noastră să ne facem mai demne de iubire, ci să mergem mai departe, alături de aceia care ne pot oferi.

 

Recuperarea ta îți va aduce stimă de sine și o atitudine sănătoasă față de bărbați.

 

Dacă ești o femeie care iubește prea mult, cel mai probabil ai preluat rolul de a avea grijă de unul sau de ambii părinți, când erai copil. Poate că ei erau bolnavi sau poate aveau răni emoționale profunde și asta îi împiedica să aibă grijă de tine. Așa că, ai învățat încă de mică faptul că ar fi bine să renunți la nevoile tale, să te concentrezi pe ale celorlalți. Astfel, când ai devenit adult, ai continuat să uiți de tine. În loc să îți susții nevoile și să pleci de lângă oamenii ce nu le îndeplinesc, te-ai asigurat că cei de lângă tine sunt bine. Astfel, sănătatea ta mintală și fizică a avut de suferit.

Astfel, ai repetat ciclul de acasă, căutând să dovedești că meriți iubirea. După recuperare, femeile ce iubesc prea mult se concentrează pe-ași oferi tocmai lor iubirea, căci știu că o merită. Ele privesc altfel comportamentele lor obsesive și problemele din copilărie:

-   Ele se acceptă cu totul, chiar cu acele gânduri și emoții de care fugeau cândva, căci le găseau demne de rușine ori frică

-   Ele sunt conștiente de părțile din ele ce trebuie schimbate dar asta nu le anulează nicicum valoarea

-   Ele își iubesc corpul, personalitatea, țelurile în viață, munca, frumusețea

-   Ele se iubesc cu totul și lucrează activ să mențină această iubire, ba chiar să o crească

-   Ele văd altfel relațiile cu bărbații

-   Ele nu își mai doresc să schimbe bărbații, să îi modeleze după cum au ele nevoie, tocmai pentru că nu mai „aleargă” după bărbații ce au nevoie de „îmbunătățiri”, ci sunt atrase de aceia care li se potrivesc

-   Ele aleg bărbați stabili, iubitori, blânzi, prezenți

-   Ele pleacă de lângă bărbații ce nu le recunosc valoarea, ce le abuzează

-   Ele rescriu felul în care au învățat iubirea

-   Ele nu mai văd dragostea drept respingere, drept a tânji după celălalt, drept suferință emoțională

-   Ele privesc relațiile drept reciprocitate, conexiune, liniște, evoluție


Ești și tu o femeie care iubește prea mult și ai nevoie să vorbești cu cineva de încredere, care să te asculte fără să te judece și să te ajute să construiești relații sănătoase? Trimite-ne un mesaj la adresa contact@sieureusesc.ro și te vom pune în legătură cu specialiștii din programul nostru.


Inițiativa Clubul de lectură #ȘiEuReușesc este a Iuliei Claudia Dumitru - Content & Concept Creator, Storyteller & Creative Writer. Acest articol a fost realizat cu sprijinul Iuliei. Dacă vrei să afli mai multe detalii despre munca ei, trimite-ne un mesaj la adresa contact@sieureusesc.ro.

 

Înapoi