Ce nu te omoară, te face mai puternică? Trauma psihică și violența domestică.

De câte ori nu ai auzit că Ce nu te omoară, te face mai puternică? Acesta este unul dintre cele mai mari mituri atunci când vorbim despre trauma provocată de violența domestică. De fapt, adevărul este că ce nu te omoară te lasă cu o rană adâncă și cu mecanisme de supraviețuire care au nevoie să fie vindecate, integrate, procesate. Supraviețuitoarele violenței, chiar și atunci când sunt înțelese de cei din jur și sprijinite, pot deveni persoane care trăiesc constant în frică. Ele ajung să nu își mai dorească să fie vulnerabile pentru că asociază deschiderea emoțională cu abuzul, cu neputința.

 

Prima reacție a unei supraviețuitoare, în cazul unei traume, este autoconservarea, prin care ea se apără, se ascunde, își închide gândurile, emoțiile și, în cele din urmă, se izolează de cei din jur. Cele mai frecvente sentimente pe care le are sunt de rușine: că nu s-a putut proteja, că a crezut că nu o să reușească niciodată să depășească abuzul, că a produs trauma și merită consecințele, că și-a rănit copiii sau că i-a dezamăgit pe cei apropiați neputând să le ofere suport. Rușinea se manifestă fizic, emoțional și psihologic.

 

Ne este frică să le arătăm celorlalți cine suntem, să ne conectăm cu cei din jur și să le cerem ajutorul pentru că ne facem griji că nu vom găsi suport, că vom fi doborâți, că ne vom dezonora familia, că ceilalți nu ne vor accepta cu toate problemele noastre. Și atunci, ne punem o mască, arătând lumii că nimic nu este în neregulă. Ne spunem zi de zi: Mie nu mi s-a întâmplat nimic, când de fapt vorbim despre o traumă, despre un pericol copleșitor.   

 

Dar ce este trauma? Cum se manifestă? Cum o putem identifica?

 

Abuzul fizic, sexual, emoțional, violența în familie și între parteneri constituie experiențe traumatizante complexe, repetate, multiple și prelungite. Din nefericire, traumele produse de oamenii apropiați, din familie, sunt cele mai profunde și cel mai greu de acceptat, mai ales atunci când le atribuim lor rolul de a avea grijă de noi, de a ne iubi, de a ne proteja.

 

Președinta Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei ISTT, Diana Lucia Vasile, definește trauma psihică astfel: „Experiența personală de splitare din pricina factorilor situaționali amenințători care copleșesc posibilitățile personale de auto-reglare, provocând sentimente profunde de neputință, teamă, vulnerabilitate fără protecție, care duce la o deteriorare de lungă durată a vitalității, identității și capacităților de autoreglare”. Dr. Gabor Mate definește trauma după cum urmează „Trauma este ceea ce se întâmplă în interiorul nostru, nu ceea ce se întâmplă în exterior. Este ceea ce se întâmplă în noi, ca urmare a unei situații traumatice”. 

 

Într-un eveniment traumatic, este important să vorbim despre relația victimă-agresor. În acest context, victima este persoana căreia i se face un rău pe care îl resimte ca stresant sau traumatizant. Adesea, sentimentul este de frică, de vulnerabilitate fără protecție, de foarte multă durere, neputință profundă, blocaj (Nu știu/ Nu pot să ies dintr-o situație/Nu mă pot apăra singură). Agresorul este cel/cea care acționează producând un rău celuilalt. Acesta poate fi conștient sau nu de faptele sale.

 

Înainte de a fi agresor, acesta a fost cu siguranță victimă. De asemenea, victimele pot deveni, la rândul lor, agresori. Este important ca aceste tipare să fie conștientizate și depășite, pentru a crea noi contexte de relaționare sănătoase.   

 

În cazurile de violență domestică, victima simte că nu poate pleca, simte că orice ar face nu poate schimba situația, se simte ca o prizonieră, și, din nefericire, situația traumatizantă nu se încheie atunci când se încheie episodul de abuz fizic/sexual/emoțional. În astfel de situații victima nu poate să își refacă propriile resurse interioare deoarece cu fiecare episod de abuz încrederea în sine a acesteia scade. În cele mai multe cazuri, situația nu este văzută și de către ceilalți, nu este recunoscută și se petrece într-un loc de maximă vulnerabilitate (acasă). De multe ori, ceilalți se comportă ca și cum trauma și suferința ar fi invizibile. Cei din jur pot avea comentarii de tipul: „Nu înțeleg cum te poate afecta așa ceva”, Lasă, dragă, că trece!”, Nu lăsa să te doboare”, „Nu mai vorbi despre asta”. Dar, doar pentru că ceilalți nu văd durerea pe care o simte victima asta nu înseamnă că ea nu există!

 

 

Ce să faci?

 

În primul rând, caută suport. Vorbește despre experiența ta cu cineva în care ai încredere. Renunță la masca pe care o porți și care spune lumii din jur că totul este în regulă. Înfruntă sentimentul de rușine și caută conexiune cu cei din jur.

 

Recuperarea post-traumatică e posibilă. Este, într-adevăr un proces greu și de lungă durată, dar nu imposibil. Caută ajutorul unui profesionist care îți poate oferi suport. Apelează cu încredere la serviciile programului #ȘiEuReușesc. Trimite-ne un mesaj la adresa contact@sieureusesc.ro și te vom pune în contact cu specialiști.

---------------------------------------------------------------------------------------------------------

Acest material a fost realizat în cadrul atelierelor pentru dezvoltare personală #ȘiEuReușesc București, cu sprijinul psiholog Cătălina David. #ȘiEuReușesc Comunitatea București este un proiect organizat de A.L.E.G. (www.aleg-romania.eu) susținut prin Fondul IKEA pentru Egalitate de Gen, finanțat de IKEA România și gestionat de Fundația Comunitară București.

Înapoi