Ce este #ȘiEuReușesc și ce oferă?
Din momentul în care își poate spune #ȘiEuReușesc, o victimă a violenței face un prim pas spre a deveni o învingătoare. Drumul nu e ușor, dar e important să înceapă, iar pentru asta are nevoie de sprijin și de exemplele altor femei care au reușit. Programul #ȘiEuReușesc este derulat în România de către Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen (A.L.E.G.) cu sprijinul Ashoka România și adaptează un model al Fundației Ana Bella din Spania. Partenerii regionali sunt Asociația Pas Alternativ (Brașov), Asociația ANAIS (București), GRAB (Satu Mare), #ȘiEuReușesc Cluj Napoca.
Ce este o Comunitate #ȘiEuReușesc?
Comunitatea #ȘiEuReușesc este un grup de persoane dintr-o localitate sau dintr-un cartier ce include femei care se confruntă cu violența din partea partenerului și învingătoare ale acestui fenomen, dispuse să se implice ca persoană resursă într-un grup de sprijin sau ca soră mai mare (vezi mai jos ce înseamnă aceste roluri), dar și minim un specialist #ȘiEuReușesc.
O comunitatea urmărește să ofere:
- un grup de sprijin #ȘiEuReușesc într-o locație sigură și în condiții de confidențialitate,
- acces în grupul de Facebook Rețeaua Învingătoarelor și, dacă se dorește, un grup online local, informare prin platfoma www.sieureusesc.ro,
Ce este grupul de sprijin #ȘiEuReușesc?
Grupul este o metodă eficientă prin care femeile pot beneficia de empatie și ajutor pentru a depăși experiența traumatizantă sau pentru a da curaj altora care încă se confruntă cu o situație de violență. În interiorul grupului fiecare membră ajunge să dețină un rol dublu: acela de a oferi și de a primi înțelegere, susținere și ajutor. Există mai multe tipuri de grup, printre care: terapeutic, de informare, de consiliere, de psihoeducație, de socializare/întâlnire, de autoajutorare, etc
Ce este Grupul de Facebook Rețeaua Învingătoarelor?
Rețeaua Învingătoarelor este un grup de facebook secret, un spațiu virtual, bazat pe încredere și solidaritate, realizat cu scopul de a aduce împreună femei ce au trecut prin experiența violenței domestice, femei care au nevoie de susținere, dar și specialiști din diverse domenii. Pentru a face parte din grup vă rugăm să ne trimiteți un mesaj la adresa contact@sieureusesc.ro
Care sunt rolurile pe care cineva le poate avea în comunitate?
Învingătoarea este o persoană care s-a confruntat cu violenţa domestică în trecut, nu se mai află într-o situaţie de pericol şi dorește să îşi împărtăşească povestea, cu accent pe modul cum a reușit, pentru a ajuta alte femei, prin intermediul platformei www.sieureusesc.ro. O învingătoare poate avea unul dintre următoarele roluri:
Ambasadoarea #ȘiEuReușesc e de acord să își spună public povestea despre cum a depășit violența pentru a inspira alte femei care se confruntă cu violența, prin platforma www.sieureusesc.ro, în format video şi să devină o promotoare publică a acestui program de sprijin pentru femeile aflate în situaţii de violenţă.
Persoana resursă într-un grup de sprijin #ŞiEuReuşesc e de acord să îşi împărtăşească povestea într-un grup restrâns de învingătoare, într-un context de consiliere psihologică, pentru a ajuta capacitarea altor femei care se confruntă cu violența. Pe platforma www.sieureusesc.ro povestea sa poate să fie publicată sub protecția anonimatului.
Sora mai mare #ŞiEuReuşesc e de acord să îşi împărtăşească povestea unei alte femei aflată în situație de violență și să ofere sprijin practic. Cum oferă suport?
- Oferă sfaturi din propria experiență pe grupul de Facebook Rețeaua Învingătoarelor și în conversații directe, răspunde la întrebările lansate de alte femei
- Însoțește o altă femeie în demersuri la tribunal, poliție, etc. pentru a o ajuta să nu se simtă singură (dar fără a lua decizii în locul ei)
- Stă cu copiii unei alte femei cât timp ea merge la consiliere etc.
Specialistul #ȘiEuReușesc este un profesionist din domeniile asistență socială, psihologie, sociologie, poliție, drept, medicină etc. care își dorește să sprijine femeile care se confruntă cu violența angajându-se să aplice principiile de lucru în violența domestică la care aderă programul Și Eu Reușesc. Cum ajută?
- Intervine activ pe grupul de facebook Rețeaua Învingătoarelor (răspunde la întrebări legate de legislație, când se cer sfaturi etc.)
- Este disponibil pentru a ajuta femei la apelul programului
- Promovează programul Si Eu Reusesc
- Îndrumă femei care doresc să se alăture programului Și Eu Reușesc, fie pentru a primi sau a acorda ajutor
Jurnalistul #ȘiEuReușesc este specializat pe tema violenței domestice sau care are un interes în acest domeniu și care ajută promovarea programului Și Eu Reușesc. El/ea aplică principii etice de jurnalism sensibile la nevoile femeilor care s-au confruntat cu violența, punând siguranța femeilor și nevoia de informare a publicului mai presus de presiunea senzaționalului.
Rețeaua este în continuă creștere, iar în acest an un proiect se derulează pentru consolidarea unei comunități #SiEuReusesc București*. Pentru a vă implica în oricare dintre rolurile de mai sus vă invităm să ne trimiteți un mesaj la adresa contact@aleg-romania.eu
*#ȘiEuReușesc Comunitatea București este un proiect organizat de A.L.E.G. (www.aleg-romania.eu) susținut prin Fondul IKEA pentru Egalitate de Gen, finanțat de IKEA România și gestionat de Fundația Comunitară București.
** dezvoltarea conceptului de rol în comunitate a fost facilitată de prietenii de la Design Thinking Society Romania